Final de drum

 Unele lucruri sunt frumoase tocmai pentru că au trecut prin dezastru. Unele suflete strălucesc tocmai pentru că s-a ales cândva praful de ele. Unii oameni sunt minunaţi tocmai pentru că sunt imperfecţi. Iar alţi oameni nu calcă strâmb şi nu greşesc tocmai pentru că au iertat destul cât să ştie cât de tare doare să fii pus în situaţia de a ierta, de a fi rănit.

   Femeia te iartă pentru că se teme să nu cumva să te piardă. Femeia te iartă pentru că are impresia că nu poate trăi fără tine. Te iartă pentru că are încredere şi pentru că ea uită cum era viaţa înainte de a-l cunoaşte pe cel pe care îl iubeşte. Te iartă de trei, patru, cinci ori, dar de câte ori să te mai ierte, oare, dacă tu nu te înduri să îi ierţi sufletul de atâtea suferinţe, de atâtea răni, de atâtea frământări lăuntrice care nu îi dau pace?

     Te iartă până renunţă la tine de tot şi nici nu mai vrea să audă, nici nu îşi mai dă voie să simtă, nici nu mai are putere să creadă şi nici nu te mai lasă să explici ceva. Femeia îţi oferă totul cu dragă inimă şi deşi nu îţi cere nimic, merită multe, aşteaptă să primească şi ea iubire poate în aceeaşi măsură. Atunci o femeie renunţă la a mai aştepta iubire, la a mai avea încredere, la a-şi mai face speranţe, se risipeşte parfumul unei poveşti, se stinge un destin caruia poate nu i-a fost dat să împlinească două suflete în aceeaşi măsură.

    Femeia nu mai poate trăi de dor până când îşi dă seama că nu o ajută la nimic, că o trage în jos, că o ţine pe loc, că o face să-şi rateze şansa la fericire. Femeia nu e proastă, iartă, are încredere pentru că toţi suntem oameni şi pentru că toţi greşim, dar se convinge într-un final, atunci când nu are noroc de oameni frumoşi, că unii greşesc mai mult şi că la aceia trebuie să renunţe dacă vrea să fie cu adevărat fericită.

Cum am inceput sa iubesc cartile

Să fi avut vreo 14 sau 15 ani când mi-am dat seama că îmi plac cu adevărat cărțile. Lectura obligatorie din liceu nu-mi plăcea deloc și făceam tot posibilul să scap de corvoada lecturii. Asta până am început să citesc Enigma Otiliei. Am și astăzi în față coperta și paginile desprinse de pe cotor… După ce am deslușit această „enigmă” am prins gustul cititului. Am început să citesc cu drag chiar și acea lectură obligatorie. După o vreme, am început însă să vreau mai mult, îmi doream să explorez și alte lumi. Am descoperit Dama cu camelii, care a rămas singurul roman pe care l-am citit de două ori și pe care l-am perceput diferit, având vârste diferite. Citind, mă redescopeream și începeam să mă exprim cu mai multă ușurință atât în scris, cât și verbal.

Am crescut într-o casă cu o bibliotecă modestă, dar probabil că nu mărimea acesteia contează atât de mult, ci cărțile care sunt acolo și care te îndeamnă să le deschizi. A urmat înscrierea la biblioteca orasului, pe care o vizitam constant.. De peste 10 ani cărțile ocupă un loc important în viața mea, cărțile mă inspiră. Citind, mi-am construit personalitatea, mi-am format niște valori și niște principii pe care nu am certitudinea că le-aș fi dobândit altfel. Pentru persoanele care privesc cărțile ca pe niște simple obiecte poate părea absurd și exagerat ceea ce spun. Pentru cunoscători, pentru cei care iubesc cărțile la fel cum le iubesc eu nu e nimic neobișnuit. Ei știu la ce mă refer. Știu și înțeleg.

Cărțile îmi sunt prieteni buni, de care uneori mă despart greu, îmi sunt hrană pentru suflet, fără de care nu aș putea să funcționez, îmi sunt un refugiu în această societate din care îmi doresc deseori să evadez.
Acum, nu doar că iubesc să citesc. Ador să fac asta.  Ador mirosul de carte nouă așa cum îl ador pe cel de carte veche. Îmi plac coperțile cartonate și mate și îmi plac cele subțiri și lucioase. Îmi plac cărțile, scrisul lor îngrijit, îmi plac semnele de carte. Cărțile leagă pentru totdeauna sufletul tău de sufletele celor care le-au scris. Mă simt un om mult mai bogat sufletește după fiecare carte pe care o citesc. Beletristica e o categorie atât de ofertantă, încât nu e cu putință să nu găsești un gen sau mai multe care să ți se potrivească. Cărți noi, cărți mai vechi, cărți romantice, thrillere, drame istorice, memorii, jurnale…din fiecare gen în parte ai de învățat o mulțime de lucruri interesante. Citind, trăiești o mie de vieți, călătorești în sute de țări și faci nenumărate salturi temporale în timpuri pe care nu ți le-ai putea imagina.
Citesc, deci trăiesc, visez, călătoresc, iubesc!

cuvintele

Cred cu tărie, acum mai mult ca oricând, că într-o relație, de orice natură, comunicarea este cea care creează o bază solidă a celorlalte sentimente care apar pe parcurs. Cuvintele sunt cele care fac lumea să se învârtă. Ele pot să schimbe oamenii pentru totdeauna, îi pot determina să se iubească sau să se urască, să aibă încredere sau să devină suspicioși, să rănească sau să vindece. Da, cuvintele au o forță incredibilă și uneori chiar nu suntem conștienți de impactul pe care îl au.

Ceea ce spui rămâne spus, iar ceea ce spui și rănește se poate să nu se vindece niciodată. Vine o vreme când nici un „Iartă-mă” spus din tot sufletul nu mai poate schimba mare lucru într-un suflet care plânge. Am început să cred că noi controlăm destul de puțin ceea ce gândim, pentru că altminteri am fi mai precauți atunci când știm că ceea ce urmează
Pe de altă parte, și ceea ce nu spui poate să te îndepărteze la fel de bine de oameni care înseamnă ceva pentru tine. Dacă din doi oameni fiecare tace crezând că celălalt va spune primul ceva, acei oameni riscă să se piardă unul pe altul din lașitate, din orgoliu, din prea multă astepare.

să spunem îl va răni pe celălalt.

Cuvintele leagă și dezleagă prietenii, aduc oamenii împreună, iar apoi îi despart, te duc pe culmile fericirii pentru ca mai apoi să te arunce în prăpastia tristeții. La fel se întâmplă și cu tăcerea.
Alege cu grijă cuvintele. Nu le arunca la voia întâmplării, ci folosește-le ca să aduci bucurie, nu tristețe. De asemenea, nu mai amâna să spui că îți pare rău sau că îți e dor. Cineva trebuie să o spună și nu trebuie să conteze cine o face primul. Așa cum spuneam, într-o relație comunicarea e fundația pe care construiești. În lipsa ei orice clădești se va dărâma mai devreme sau mai târziu.
Alege înțelept când să vorbești și când să taci. Contează enorm!